Iarna laptarie, vara motoare

Pe 18 martie 2010 a fost ultima oara cand s-au mai auzit acorduri de chitara in “Laptarie”.

Cei privilegiati au fost baietii de la OCS, cei ce au cantat la inchiderea laptariei, fiind pentru ultima data cand Dan Amariei a ridicat publicul din pub-ul bucurestean in picioare .

Laptaria lui Enache se va inchide pentru urmatoarele 28  de luni pentru o serie de lucrari de amenajare la T.N.B!

Un lucru ingrijorator pentru fanii terasei La Motoare este inlocuirea acoperisului actual cu unul in forma palariei lui Caragiale lucru ce poate face uitat pentru totdeanuna terasa de pe acoperisul teatrului national.

“Laptaria” a luat viata in anul 1920 fiind locul de promenada al scriitorilor din acea vreme, un loc unde proza si poezia erau la ele acasa . Cu timpul, usor usor, a devenit locul de lansare al unora dintre cele mai mari trupe rock, ajungand unul dintre cele mai inportante locuri pe harta cluburilor de concerte “live’.

“La Motoare”, varianta insorita a “Laptariei”, este una dintre cele mai populare terase pe timp de vara ,un turn babel, un loc unde gasesti laolalta rock-eri, hypsteri,emo,oameni normali, convietuind in armonie, un loc ce a intrat usor in inimile tinerilor bucuresteni!

In ultima vreme, Laptaria devenise unul dintre cele mai populare baruri din Bucuresti ; unii chiar ajunsesera sa nu se mai salute, primele cuvinte fiind: mergi in “laptarie” sau hai pe “Motoare”. Devenise deja obsendant, dar tot odata te simteai foarte bine ,vara, cand erau 40 de grade, tolanit pe o perna moale, cu o bere  rece langa tine, cu vantul ce-ti batea-n plete , era tot ce-ti puteai dori...

Acum acestea ramin doar amintiri , tot ce mai putem face este  sa speram, si sa ne rugam,  ca nu ne-am luat la revedere definitiv,  doar temporar, doarece laptaria a plecat in  concediu ,unul bine meritat dupa 20 de ani in care a luptat cu banul si cu concurenta ce era tot mai acerba , reusind sa invinga prin concertele si piesele de teatru, lucru cu care aceasta a tinut mereu stacheta sus, reusind tot odata sa-si  cerne si vizitatorii!

Ne va fi dor sa alergam pana sus  pe trepte, sa o vedem pe batranica aceea nervoasa lucrand in lift la vesnicile ei goblenuri ,sa-l injuri pe acel batranel cand nu te lasa sa intri, ne va fi dor sa ne lafaim la umbra pe acoperisul TNB, sa stam la un pahar cu prietenii, sa radem, sa glumim cu ei, sa simtim ca acolo sus este o lume a noastra, una mica, in care incercam sa uitam de griji, un fel de “Alice in tara minunilor”, o comparatie cam plastica, dar care se potriveste de minune cu cele intamplate acolo sus. De multe ori, vara, cand erau zeci de oameni, te puteai intreba de ce nu-si cer autonomia si sa creeze propria lor lume, ca tot vedeai mereu aceleasi fete!

Ne vom gandi la tot ce a inseamnat acest monstru sacru al barurilor bucurestene, un loc cu o patalama greu de depasit ,un loc asupra caruia anii  si-au pus amprenta .A fost   coneseur al talentelor, ca o sita fina, prin care au trecut doar cei ce au dovedit ca au ceva de aratat,  fiind aruncati ca o masea stricata  toti ce-i care incercau sa pacaleasca publicul, vanzandu-si arta de “nimic”.

Asa ca nu o sa spunem adio, ci pe curand. Astept ca acest loc sa ne primeasca si peste 3 ani in bratele lui si sa ne umple de momente fericite, asa cum a facut-o pana acum, 
nedezamagindu-ne nicicand!


                                     Sasu Alexandru